„Singurele spuse pe care le înțeleg sunt strigătele de dragoste, de ură, de furie și de durere. Vorbăria asta e ca și cum ai dezbrăca o femeie bătrână a cărei rochie părea să facă parte din ea, dar care în timp ce vorbim ne apare cum e pe dedesubt, cu pielea înroșită, cu coapsele zbârcite și sânii fleșcăiți. Când tace, omul e din nou frumos. Nu voi cunoaște niciodată decât bucuriile firești. Mă vor îndestula aproape în întregime. Mă voi culca obosită. Voi fi ca un lan care poartă roade mereu; vara, căldura va juca deasupra mea; iarna, frigul îmi va crăpa pielea. Dar frigul și căldura se vor succeda în mod firesc, cu sau fără voia mea.” (Virginia Woolf, Valurile, trad. Petru Creția)
și
„Totuși, ne spunem povești așa cum își spun copiii, și, pentru a le împodobi, facem fraze, fraze ridicole, umflate, căutate. Ce sătul sunt de povești, ce sătul sunt de frazele care cad frumos, cu toate patru labele pe pământ! Dar cât mă feresc și de schemele de viață alcătuite pe jumătate de pagină, într-un caiet de însemnări! Încep să tânjesc după limbajul simplu și exclusiv, ca acela folosit de îndrăgostiți: cuvinte incomplete, nearticulate, evocând zgomotul pașilor pe caldarâm.” (Virginia Woolf, Valurile, trad. Petru Creția)
și
„Totuși, ne spunem povești așa cum își spun copiii, și, pentru a le împodobi, facem fraze, fraze ridicole, umflate, căutate. Ce sătul sunt de povești, ce sătul sunt de frazele care cad frumos, cu toate patru labele pe pământ! Dar cât mă feresc și de schemele de viață alcătuite pe jumătate de pagină, într-un caiet de însemnări! Încep să tânjesc după limbajul simplu și exclusiv, ca acela folosit de îndrăgostiți: cuvinte incomplete, nearticulate, evocând zgomotul pașilor pe caldarâm.” (Virginia Woolf, Valurile, trad. Petru Creția)
